Potrivit sursei citate, RAFO nu funcționează de o perioadă lungă de timp, activitatea sa de producție fiind oprită în 2008, cu mult înainte de intrarea în insolvență.
CITR Filiala București SPRL a fost desemnat lichidatorul judiciar al societății RAFO în aceeași sedința de joi, 19 septembrie, urmând să fie confirmat la prima adunare generală a creditorilor.
Primul pas din procedură va fi reluarea procesului de inventariere și evaluare a rafinăriei, urmat de întocmirea unei noi strategii de valorificare, menită să acopere recuperarea creanțelor și cheltuielile de conservare. Judecătorul sindic va stabili un termen până la care toți creditorii care au înregistrat creanțe după deschiderea procedurii de insolvență vor înregistra cereri de înscriere la masa credală.
„(…) intenția noastră va fi să valorificăm rafinăria ca ansamblu funcțional. De asemenea, suntem preocupați de conservarea activului, păstrându-l în stare corespunzătoare. În cazul în care nu vor exista investitori interesați pentru tot ansamblul, vom lua în considerare și vânzarea segmentată, pe procese tehnologice”, a susținut Vasile Pop, Country Sales Manager al CITR, citat în comunicat.
CITR a distribuit creditorilor peste 400 de milioane de euro în ultimii cinci ani, societatea fiind fondată cu obiectivul însănătoșirii companiilor în dificultate și a reintegrării acestora în circuitul economic prin mecanisme inovatoare de reorganizare.